Una dintre grelele decizii pe care trebuie să le luăm este alegerea televizorului. Mai exact a sistemului de operare. Eh, iată că am ajuns într-o epocă în care tehnologia ne intră în viață. Unii spun că ne-o fac mai ușoară, alții cred că ne îndepărtează de oameni.
Controlul televizorului, în zilele noastre, este tot mai simplu. S-au dezvoltat mai multe sisteme de operare. De fapt și de drept, fiecare producător a dorit să își facă un sistem de operare. Ei să aibă platforma cea mai bună, cea mai bine optimizată, cea mai stabilă.
În practică, nu se întâmplă așa. Sistemul de operare al televizoarelor dă erori. Până la urmă discutăm despre niște mini calculatoare sau mini telefoane încorporate în televizor. E normal să fie erori. Sunt calculatoare la urma urmei.
Dar Google a încercat să acapareze piața așa cum o face și cu telefoanele. Doar că… nu e atât de simplu. Mai ales pe piața românească în care găsim modele de televizoare cu procesoare foarte slabe. E ca și cum ai folosi un telefon de 300 de lei pe un display 4k. Procesoarele MediaTek sunt o glumă. Câteodată mai au și vulnerabilități.
Așadar, avem nevoie de sisteme de operare cât mai bine optimizate pentru că, la televizoarele ieftine, ansamblul smart nu este unul foarte performant. Așadar, va face probleme.
Astfel, dacă doriți un televizor ieftin, cu un Smart TV de calitate, nu veți găsi.
În cazul de față veți putea avea probleme cu android-ul. E posibil să se blocheze, să dea erori, să se restarteze. Probleme majore nu vor fi, dar va fi un disconfort în momentul în care vă veți ridica din pat ca să-i dați restart.
Așadar, orientați-vă spre modele din gama medie sau pe alte sisteme de operare. Veți fi mai mulțumiți.
Adaugă un comentariu