2 din 5 televizoare, din perioada Campionatului Mondial sunt returnate

Faptul că suntem în Uniunea Europeană ne-a adus câteva beneficii. Faptul că, de multe ori, legea a fost în favoarea cumpărătorului, ne-a făcut să avem multe beneficii, dar oamenii să profite și de lucrul ăsta.

Și, ceea ce nu văd ei este că prețul va fi mai ridicat pe termen lung. Doar nu vine vreun magazin cu banii de acasă, nu?

Să explic mai bine titlul: statistica spune că oamenii își comandă televizoare pentru campionatul mondial iar apoi le returnează. Sigur, avantaj au magazinele care oferă 30 de zile drept de retur. Cu 16 zile mai mult decât cele legale. Pentru cei care încă nu știu aveți dreptul să returnați orice produs în termen de 14 zile. Dacă magazinul modifică aceste lucruri va trebui să se regăsească în TOS.

Ceea ce voiam să vă zic este că sunt întrebat de multe ori: de ce prețurile în afară sunt mai mici decât la noi?

Și aș vrea să discutăm despre asta în rândurile următoare.

Prețuri mai mari în țară decât în afară
  • afară se vinde volum mult mai mare, automat se negociază prețuri mai bune. Adaos mai mic, volum mai mare. Noi suntem piață mică și după cum ați observat nu avem high end pe televizoare
  • oamenii sunt mai responsabili, nu își iau televizoare doar pentru Campionatul Mondial
  • oamenii se informează mai mult, nu își iau lucruri după ureche.

Ideea este că cu cât abuzăm mai mult de un lucru ajungem să ne facem rău nouă. Nu există pierderi pentru magazine. Acele procente de retur sunt trecute la marketing și intră în costul produsului. Poate azi e mai ieftin, dar mâine sigur va fi mai scump.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.