Este extraordinar de dificil să faci un top 5 cu cele mai bune televizoare de pe piață. Este foarte greu să realizezi ceva concret având în vedere că sunt foarte multe criterii de luat în seamă.
Și un televizor se alege pentru o perioadă mult mai lungă de timp. Nu știu, eu nu le schimb ca pe șosete, ci le țin chiar și 10 ani de zile. Bine, odată cu avansul tehnologic este evident că nu voi mai putea să îl păstrez ca televizor principal. Dar nu mă obligă nimeni să nu îl mut în altă cameră, să îl donez părinților și așa mai departe.
Trecând peste aspectele organizatorice, haideți să facem un top 3 cu televizoarele pe care le-aș achiziționa. Subliniez faptul că suntem într-o perioadă grea a anului, în care majoritatea producătorilor lansează produse noi.
Totuși, avem și avantaje prin care putem prinde o serie mai veche, din categoria premium, la prețuri mici. Tocmai acesta va fi și principalul meu criteriu.
Să descoperim modele interesante, modele ce „performează”.
Top 3 modele bune pe care le-aș achiziționa în 2024
Nu mă rezum la o tehnologie sau alta. Că vorbim despre televizoare curbate, că vorbim despre televizoare cu tehnologia OLED nu contează. Voi alege modele best buy analizând performanța all around în raport cu prețul și cu oferta în sine.
Samsung 55QN90C
- Smart
- 4K Ultra HD
- LED
Philips 43PUS8818
- Smart
- 4K Ultra HD
- LED
Grundig GUB 9980
- Vision 9
- Nano UHD+ TV
- 100 Hz
LG OLED55CX3LA- televizorul anului 2024
Da. E modelul anului. Nu este un model din 2020, dar este ceea ce trebuie. Există și LG C3, dar e mai scump! Acum este la promoție foarte bună aici.
Ca avantaje indiscutabile:
- nivel de negru bun
- contrast foarte ok
- extrem de subțire
- sunet foarte ok
- tehnologia OLED
Sper să țin cât se poate de mult articolul actualizat. Totuși, dacă aveți întrebări nu ezitați să ne contactați. Nu ne supărăm. 🙂
Eli (Severus) a zis
Alesio
LG SK8500PLA, este un tv cu procesor alpha7 si panel fullarray, care face toti banii, si care la samsung il gasesti pe seria Q 9 cu un pret probabil dublu cel putin. M-a uimit ce specificatii are. Daca ai banii, ia-l ca merita. Nu vei gasi unul mai bun la acest pret. Iata o parte a specificatiilor:
Nano Cell Display Pro
Nano Cell Color Pro (quantum dots)
Full Array backlight
Local dimming
a7 Intelligent processor
4K HFR (100p)
4K Cinema HDR
HDR: Dolby Vision, Technicolor HDR, HLG, HDR10
Wide Viewing Angle
Ultra Luminance Pro
Professional Game TV
4K HDR Gaming
40 Watt 2.2 channel audio system
Dolby Atmos
Dolby Surround
webOS 4.0 / ThinQ
Magic Remote
120 Hz
Alesio a zis
Mister, îți multumsc! Am anulat comanda la LG 49sk7900pla.. Poate ma supăr și îl iau pe 49sk8500pla dar când ma gândesc ca face cel puțin 5500 lei.. distanta de vizionare 3,5 m poate ar merge și un 55sj850v..
Calin a zis
Salutare,
Am nevoie de un sfat. Doresc sa imi achizitionez un TV cat de mare (stiu, intre noi fie vorba, marimea nu conteaza… :)… ). Am incercat pana acum un Samsung MU7002 si un Sony 75XE8596. Am trimis Sony-ul primul inapoi la Emag deoarece prin comparatie Samsung a fost mai ok. Dar, nu sunt multumit si doresc altceva, asadar il trimit si pe acesta la “baza”.
Acum m-am gandit sa iau MU8002 fiind cu o treapta calitativa mai buna sau un LG 75SJ955V care este sub pretul primului. Nu mai doresc sa imi impanzesc casa cu televizoare asa ca as vrea un sfat de la experti. In acest pre (max la 13.000 lei), ce optiune am? Mi-ar placea un TV de 190 diagonala…
Calin Bradean - Calibrator video TV a zis
Bună seara dl Calin. Modelele memtionate sunt asemanatoare d.p.d.v al internelor. O calibrare profesională a display-ului, va face sigur diferența în ceea ce privește calitatea imaginii afișate.
Calin a zis
Eu sunt din Satu Mare si nu cred ca avem calibratori aici din pacate…
Severus a zis
Calin,
Samsung MU7002, Sony 75XE8596, Samsung MU8002 sunt sub LG 75SJ955V. Sunt asemanatoare doar la culoarea ecranului stins.
La pretul si diagonala care le ceri, nu gasesti un tv mai complet si mai bun ca LG 75SJ955V, care acum are un pret foarte bun.
Daca nici chiar acest model nu te satisface, treci pe LG OLED.
Bafta! Daca ai bani de calibrare, si mai bine.
Te rog sa imi spui ce nu ti-a placut la Sony.
Eli (Severus) a zis
Calin,
Samsung MU7002, Sony 75XE8596, Samsung MU8002 sunt sub LG 75SJ955V. Sunt asemanatoare doar la culoarea ecranului stins.
La pretul si diagonala care le ceri, nu gasesti un tv mai complet si mai bun ca LG 75SJ955V, care acum are un pret foarte bun.
Daca nici chiar acest model nu te satisface, treci pe LG OLED.
Bafta! Daca ai bani de calibrare, si mai bine.
Te rog sa imi spui ce nu ti-a placut la Sony.
Calin a zis
Multumesc pentru raspunsul prompt Eli. Am si comandat LG-ul ?
La Sony 75XE8596 nu mi-a placut bleedingul, negrul nu era negru (poate nu l-am calibrat eu bine). In comparatie cu Samsungul culorile mi-au placut mai mult insa atat. Contrastul mult mai slab, detalii in scene intunecate inexistente aproape, sunet prost si telecomanda de pe vreamea lui bunica. Android TV mie mi se pare o ineptie, Tiezen pana acum fiind o alegere mult mai ok pt. mine. Si conectivitatea extrem de buna la Samsung, intuitiva.
Am observat si o diferenta mare in favoare Samsungului la conectarea la net. Amandoua au fost conectate wi-fi la o retea cu banda extrem de generoasa si plasate tv-urile chiar langa router. Sony incarca filmele de pe Netflix sau HBO de 2 ori mai greu.
Overall mi-a placut mult mai mult Samsungul. De aceea cochetam pentru 8002. Dar LG-ul ma atrage ca tv-uri (am mai avut o plasma de care am fost supe multumit) si ard de nerabdare sa-l incerc ?
Calin Bradean - Calibrator video TV a zis
Calibrarea nu se poate efectua fara aparatura dedicata. Ochiometric se poate face doar optimizarea display-ului (o modalitate tot entry dar mai avansata ar fi cu disc de test gen http://spearsandmunsil.com/products/)
La ce faceam referire mai sus, tine de aplicatii profesionale. Sper sa va satisfaca black level-ul de pe IPS. Reveniti cu impresii dupa achizitie
https://youtu.be/LfmtSNyt6V4
Eli (Severus) a zis
Android pe tv mai trebuie sa crească.
Bleeding sub o forma sau alta., o sa ai aproape pe toate tvurile led. Solutia ar fi un ecran led fullarray dar care e prea scump.
La tvul ce l-ai comandat o sa ai un plus de viteză, telecomanda magica.
stef69ro a zis
Buna ziua,
Ma ajutati va rog cu un sfat pentru un TV bun ,cu diagonala cit mai mare (cca 2m), la un buget de 20000 -25000 Ron, pt un living mare si f. luminos.
Va multumesc
Calin Bradean - Calibrator video TV a zis
Aici un IPS RGB se descurca foarte bine, compensand lumina ambientala, avand unghiuri largi de vizualizare. Este necesara o alta curba gama pentru compensarea perderii detaliilor in cazul unei sufragerii ultraluminoase. De evitat pozitionarea pe directia ferestrelor! Mai mult, verificat cu rigurozitate nivelul semnalului catv pentru ca PPI-ul pe display-uri mari este mai mic si „upscaling-ul” isi face cu dificultate treaba, afectand rezolutia perceptuala.
Eli (Severus) a zis
stef69ro,
Nu prea ai de ales la aceasta diagonala si pret dorite de tine.
1. LG 86SJ957V la Altex – Mediagalaxy-Altex. (pentru diagonala imensa si performante per total)
2. SONY 75XF9005B (cel mai bun pe partea de imagine, avand un panel fullarray dar o diagonala mai mica)
3. LG 75SJ955V (la fel ca primul de sus, mai bun ca Sony pe partea de internet) + salvezi bani , costa 9.999,90LEI la Mediagalaxy-Altex
4. SAMSUNG QE75Q8CAM – curbat, comparabil cu cele de mai sus, cel mai frumos design, cel mai luminos ecran pe timp de zi pentru livingul tau mare si luminos.
Din pacate nu am gasit un tv OLED asa de mare, cele de mai sus fiind toate pe LED.
stef69ro a zis
Multumesc de sugestii . Cred ca o sa merg pe LG 86SJ957V
Eli (Severus) a zis
andrei stefan,
Samsung 55Q6F este mult mai bun ca Samsung 55MU8002, si are avantajul nanoparticulelor din ecran, la fel ca LG Nano LED. Este mai bun cam la tot, sunet si alte chestii cum ar fi luminozitatea pana la 1,422 nits, aproape dublu fata de MU8002. Mai are si recunoastere culori pe 10-bit , 120Hz refresh rate si multe altele.
Bafta !
andrei stefan a zis
Buna ziua,
As dori sa va cere parerea pt o comparatie intre Samsung 55MU8002 si Samsung 55Q6F. Sunt la acelasi pret azi, 4300 ron. Eventual sunt deshis si la alte sugestii pt Samsung aceeasi marime si pana in 5000 ron.
Andrei a zis
Mergi pe sony 55xe9005. Cel mai bun lcd-led. E la emag resigilat la un pret f bun. 4800 lei.
andrei stefan a zis
Multumesc pt sugestie. Pt mine conteaza insa sistemul de operare si il prefer pe cel de la Samsung. De aceea ma si uit doar la Samsung si am cerut o parere despre comparatia intre cele doua modele mentionate.
Marius a zis
Salutare,
Sunt in cautare de un TV cu diagonala de 123 cm, pe care doresc sa il folosesc pentru canale TV si vizionare filme de pe stick sau HBO GO. Suma pe care o am la dispozitie este de 2500-3000 lei. Pana acum am folosit Samsung si am fost multumit de imagine. Ce optiuni de TV decent as avea la aceasta suma, indiferent de brand? Multumesc
Eli (Severus) a zis
Marius,
Super UHD Smart LG, 123 cm, 49SK7900PLA, 4K Ultra HD model 2018 ( ecran Nano Cell )
2.999 lei pe Emag,
La banii astia, Samsung e mult mai slab pentru cerintele tale.
Succes!
Negoiță Constantin a zis
Ce îmi puteți recomanda (ca brand) pentru vizionare de pe hdd extern… Să nu am probleme cu codec-urile. Vă mulțumesc anticipat.
Eli (Severus) a zis
Ceva de la samsung sau lg de la seria 8 in sus.
Model 2018.
Eli (Severus) a zis
Constantin,
Lg si Samsung, de la seria 8 in sus, model 2018. Daca nu o sa fii multumit, iei un player dedicat cu usb , la care poti face update de software si peste câțiva ani. Nu stiu daca Sony și-a revenit pe partea de decodare video. Eventual ma interesez cand o sa am timp.
Vali a zis
Salutare.
In bugetul de 4000-6000 lei ce tv de marime 55′ imi recomandati. Detin un samsung 55H6400, si dupa 2 ani si jumatate deja mi-au aparut 2 pete mov. Conform service-ului Samsung trebuie sa schimb panoul, iar pretul este de 2800 lei. (Dupa multe cautari online, se pare ca e o problema comuna acestui model ). Sunt super dezamagit de marca Samsung. Sunt fan 3d, vad ca de cativa ani nu se mai fabrica tv-uri 3D…:( .
Un televizor in bugetul specificat mai sus imi puteti recomanda?
Un top 3 tv-uri in acest buget este mult apreciat.
Multumesc mult.
O.parere despre 55Pos9002 de la Philips vs
LG 55sk8500? sunt destul de apropiate preturile momentan…multumesc.
Yamasha a zis
Ambele sunt modele destul de ok. Totuși, dacă ai aproape 6000 de lei eu m-aș orienta fie spre un OLED din seria 2017. Bine, trebuie pândit bine, nu știu dacă îl găsești mereu la prețul ăsta. În general, joacă pe la ~7000. Dacă nu vrei să treci de bugetul de 6000 de lei eu aș merge pe Sony 55xf9005.
Eli (Severus) a zis
Vali,
Lg 8500 este mai bun ca Philipsul.
Yamasha are mare dreptate, la fel recomand si eu, un oled 4k sau acel Sony care e super, seria 9×××, bafta.
Vali a zis
Va multumesc pt sfaturi. Voi merge pe Sony-ul recomandat. Din pacate deocamdata nu am buget de OLED, doar sa stau pana la Black Friday si sa sper ca vor baga un oled la.reduceri…
Va multumesc.
Yamasha a zis
Din ce văd în statistica mea… nu prea mai e în stocuri modelul. E serie 2017, nu știu dacă se mai aduce. De aceea este prețul așa de mare.
Eli (Severus) a zis
Vali, am o veste bomba pt. tine
LG OLED55B8PLA 4K pe Cel.ro
6699 lei la promo redus de la 9999 lei
Eventual cauta si in alte magazine online.
Tvul e bestial la acest pret. Model 2018.
Yamasha a zis
Exact, confirm și eu ce zice Eli. Totuși, e preț liniar la câteva magazine. Mai e și PcGarage, probabil că roboțelul a actualizat în funcție de cel promoțiile. Dacă există buget merită să iei acum. Ai mult mai multe îmbunătățiri pe HDR față de versiunile din 2017, panourile sunt mai luminoase.
Andrian a zis
Vă salut Yamasha și Eli. As vrea, dacă se poate, sa mi spuneți o părere despre modele tv 2018 fata de cele 2017. Sony XF vs XE, Samsung MU vs NU, Lg SJ vs SK….Panasonic EX vs FX. Dacă sunt diferențe. …Cine a avansat….stagnat sau regresat. Am intelea ca se exemplu samsung e mai prost fata de anul trecut și cu atât mai slab fata de 2016 seria KS. Cine câștiga bătălia pe seria 7…..8 și 9 din cele 4 mari branduri? Va salut
Un fan dinamo a zis
Nu inteleg ce atata tam tam cu oledurile am vazut modele noi de oleduri noi trimise in service pt burn in iar altele in mai putin de 1 an, daca in magazin merg 12 ore iar clientul il foloseste 6 ore zilnic in 2 ani e gata sau 3 ore zi 3 ani iar continutul hdr forteaza si mai mult panelul. Cat despre Serii Nu vs Mu toate sunt 8bit+frc iar de la seria 8000 freesync si game mode cu 15ms imput lag procesoare de imagine dedicate iar Q9 procesor cu inteligenta artificiala si e direct led pe 480 zone singurul led mai bun fiind zd9 care e cat o garsoniera. Panasonic a regresat pe partea de lcd dar inca n-am vazut oledurile noi. LG a avansat pe oled cu noul procesor dar lcd-urile nu ma incanta mai 32-urile aratand mai rau ca un tv cu tub iar sony
Calin Bradean - Calibrator video TV a zis
De ce? Pentru a oled-ul afiseaza o imagine net superioara oricarui lcd-led in conditii de vizionare home use, conditiile in care il exploatam acasa. Testul in magazine este irelevant.
Yamasha a zis
Eu am avut la test LG, Sony, Panasonic. Fiecare are funcție de autocurățare, iar fiecare are îmbunătățiri vizibile pe HDR, pe soft, pe luminozitate. Sigur, n-ajung la 4000 de niți, dar progresul e vizibil. 950-ul de la Panasonic e wow pe modul dinamic, de exemplu. Sunt pași mărunți și siguri. 🙂
Aștept LG-ul, poate chiar și noul A9F. Samsung nu se sinchisește să trimită…
Altfel, chiar dacă e critică și este una pertinentă, încearcă să folosești măcar un mail adevărat… 🙂
Eli(Severus) a zis
Top The best of Tv 2018 Octombrie.
(discutabil pe partea de soft si telecomanda)
1. Sony XBR-65A9F OLED
2. LG OLED65E8P OLED
LED-LCD
1. Sony XBR-65Z9F (Triluminos)
2. Samsung QN65Q9FN (QuantumDot)
3. LG SK9500 (Nano Cell Colour Pro)
Adrian. diferente sunt in general cu un plus de 15-20% pentru gamele 2018 in general, plus un software mai nou si mai imbunatatit, cu mici exceptii. Deci se merita cumparat unul din 2018, daca exista pretentii mai mari. Vei avea un plus pe hardware, panel, soft.
O exceptie urata ar fi la Samsung, seria NU, care s-a cam lovit de perete, si-a pierdut cunostinta si a decalat seriile: MU6 de anul trecut a devenit NU7 incepand cu 2018. Daca vrei unul bun de la ei , acesta ar fi un Qled 2018. In 2016 nu exista Qled, si erau mai putine modele, doar nepriceputii pot compara o serie de varf din 2016 cu o serie de jos din 2018, si sa spuna ca alea din 2016 erau mai bune, ceea este eronat. Televizoarele de varf KS 2016 trebuie comparate cu seria Qled 2017-2018, nu cu seria MU2017 sau NU2018. In acest an cel mai mult a avansat Philips, care a inceput sa cumpere ecrane led-lcd si oled de la LG si sa tuneze sunetul pe anumite modele mai scumpe, chiar sa inoveze, ca sa faca fata concurentei, defapt sa-i prinda din urma.
Seria 7 2018 de la Samsung este un slaba.
Cele mai bune raport pret-calitate sunt seria 8 de la LG si Sony, gamele 2018. Si te poti alege cu fullarray, 120Hz, 10 bit, si alte chestii super-faine care fac diferenta.
Din pacate Qled de la Samsung momentan este prea scump.
Din seria 9 ai un top mai sus.
seria 6 2018 de la LG nu isi merita banii, la fel Samsung seria NU7 2018.
Panasonic e cam scump pentru ce ofera, poate da mana cu Samsung.
Nu credeti tot ce cititi pe internet, la comentarii online, pt. ca multi „bat tobele„ dar stiu atat de putin! Chiar si eu pot gresi… dar puteti voi sa ma corectati daca va fi cazul.
Un fan Dinamo,
OLED este peste LCD-LED, este practic in alata liga , datorita tehnologiei avasansate a panelului. Nu mai vorbim de design…
Vali,
LG55B8 este mai bun, ar fi alegerea mea.
Alege Philips 55P0s9002 daca vrei sau esti dependent de ambilight+android.
Android se misca mai bine pe Sony.
Eli (Severus) a zis
Top The best of Tv 2018 Octombrie.
(discutabil pe partea de soft si telecomanda)
1. Sony XBR-65A9F OLED
2. LG OLED65E8P OLED
LED-LCD
1. Sony XBR-65Z9F (Triluminos)
2. Samsung QN65Q9FN (QuantumDot)
3. LG SK9500 (Nano Cell Colour Pro)
Adrian. diferente sunt in general cu un plus de 15-20% pentru gamele 2018 in general, plus un software mai nou si mai imbunatatit, cu mici exceptii. Deci se merita cumparat unul din 2018, daca exista pretentii mai mari. Vei avea un plus pe hardware, panel, soft.
O exceptie urata ar fi la Samsung, seria NU, care s-a cam lovit de perete, si-a pierdut cunostinta si a decalat seriile: MU6 de anul trecut a devenit NU7 incepand cu 2018. Daca vrei unul bun de la ei , acesta ar fi un Qled 2018. In 2016 nu exista Qled, si erau mai putine modele, doar nepriceputii pot compara o serie de varf din 2016 cu o serie de jos din 2018, si sa spuna ca alea din 2016 erau mai bune, ceea este eronat. Televizoarele de varf KS 2016 trebuie comparate cu seria Qled 2017-2018, nu cu seria MU2017 sau NU2018. In acest an cel mai mult a avansat Philips, care a inceput sa cumpere ecrane led-lcd si oled de la LG si sa tuneze sunetul pe anumite modele mai scumpe, chiar sa inoveze, ca sa faca fata concurentei, defapt sa-i prinda din urma.
Seria 7 2018 de la Samsung este un slaba.
Cele mai bune raport pret-calitate sunt seria 8 de la LG si Sony, gamele 2018. Si te poti alege cu fullarray, 120Hz, 10 bit, si alte chestii super-faine care fac diferenta.
Din pacate Qled de la Samsung momentan este prea scump.
Din seria 9 ai un top mai sus.
seria 6 2018 de la LG nu isi merita banii, la fel Samsung seria NU7 2018.
Panasonic e cam scump pentru ce ofera, poate da mana cu Samsung.
Nu credeti tot ce cititi pe internet, la comentarii online, pt. ca multi „bat tobele„ dar stiu atat de putin! Chiar si eu pot gresi… dar puteti voi sa ma corectati daca va fi cazul.
Un fan Dinamo,
OLED este peste LCD-LED, este practic in alata liga , datorita tehnologiei avasansate a panelului. Nu mai vorbim de design…
Vali,
LG55B8 este mai bun, ar fi alegerea mea.
Alege Philips 55P0s9002 daca vrei sau esti dependent de ambilight+android.
Android se misca mai bine pe Sony.