Am discutat, de curând, despre input lag. Cel mai important aspect al acestuia este că, dacă ai valori cât mai mici ai șanse să ai un timp de răspuns cât mai mic în jocuri.
Problema este că televizoarele nu sunt monitoare și pot apărea diferențe. Unele sesizabile, altele mai puțin sesizabile.
Recent, am testat și un TV OLED. Este vorba despre modelele celor de la LG. Eu rămân la părerea că tehnologia începe să promită foarte, foarte mult, asta chiar dacă nu discutăm despre un OLED 100%, ci o modificare… mai ieftină. Toate astea pentru că variantele premium n-ar fi putut ajunge la prețuri decente pentru oamenii de rând. Și, să fim serioși, nici eu nu îmi permit să dau chiar atât pe un TV.
De altfel, am discutat și despre tehnologia HDR ce începe să fie prezentă pe mai toate modelele de televizoare.
Se pare că această tehnologie are probleme cu input lag-ul. Această discuție este pe forumurile internaționale. La noi încă sunt puține persoane ce își permit asemenea modele.
Așadar, cei de la LG au luat la cunoștință și vor repara aceste probleme printr-un upgrade de firmware.
Adaugă un comentariu