Cei mai mulți dintre noi dorim să ne optimizăm costurile. Fie că vorbim de telefonia mobilă, fie că discutăm despre semnalul de la televizor. Eu unul m-am interesat, în principal, de o conexiune pentru momentele în care mă duc la țară.
Nu merg zi de zi, doar câteva zile pe an, așa că nu văd de ce aș da banii pe un abonament lunar. Între timp am aflat de Focus Sat. Asta pentru că nu aveam un televizor cu o conexiune stabilă la internet și nu mă puteam folosi de tehnologia IPTV.
Ce înseamnă IPTV?
Se traduce Internet Protocol television. Cu alte cuvinte, este vorba despre televiziunea prin internet.
De-a lungul timpului am observat că funcționează destul de bine, dar are și ceva limitări din cauza conexiunii de internet. Atât timp cât depinzi de un ISP sau de altul este posibil să fie pierderi pe rețea. Dacă este aglomerată rețeaua… sunt probleme.
Principial este ca stream-urile de pe calculator. Nu cred că nu ați văzut până acum un meci de fotbal, o transmisiune în direct de pe telefon sau calculator. S-a mai întrerupt, nu? Se vede mai prost, nu este așa? Mai ales când sunt mulți pe rețea.
Așa se întâmplă și cu IPTV. Ca totul să fie bine ar trebui ca imaginea să aibă un bitrate suficient de mare și o bandă de internet mare. Eu unul am efectuat transmisiuni audio video de 5-6 mpbs pentru rezoluție SD. Ca fapt divers, spre Telekom eu transmit un post SD cu 6 mpbs cu ajutorul IPTV și alte câteva convertoare. Suficient pentru o imagine clară. Cu cât crește calitatea imaginii, cu atât avem nevoie de o bandă de internet mai mare.
Televizoare cu android
Piața începe să se uniformizeze, deși mulți încă au sisteme de operare proprietare. Google ar dori o felie tot mai mare, din păcate s-au băgat mult prea târziu pe această zonă și, oricum, nu au cele mai bune rezultate.
Cei care au televizoare „deștepte” cu android ca acesta pot folosi această aplicație.
Altă aplicație pe care am văzut-o că funcționează, de la colegii din comentarii este TV România Pro.
Dacă nu aveți android și aveți alt sistem de operare trebuie să vă orientați spre aplicații proprietare.
Listă de programe ce pot fi recepționate cu tehnologia IPTV
Lista este în continuă dezvoltare, așa că este posibil ca unele programe să nu mai funcționeze. Mi-ar plăcea să avem o colecție de programe românești ce le putem viziona.
Este suficient să aveți IP-ul și portul fiecărui program transmis pe internet și se poate adăuga în listă.
Aveți și alte sugestii? Ce alte programe mai funcționează?
maricel a zis
o lista tv romania daca se poate
marcel a zis
canale tv romania locale
marcel ion a zis
o lista m3u romania….daca aveti
Gandalff a zis
Buna! As dori sa va intreb se pot cumva stabiliza programele din listele IPTV sa nu se intreruma mai mereu? Exista cumva o modalitate? Sau are cineva o lista stabila cu programele romanesti. Nu am nevoie de mii de programe doar de cele cateva mai importante.
Va multumesc anticipat!
Seara placuta!
Yamasha a zis
Depindeți de 2 conexiuni la internet: a dvs și a celui care trimite. E aproape imposibil să găsiți ceva stabil 100%, mai ales în contextul de față în care toată lumea stă și lucrează de acasă.
Luca a zis
Salutare,
da
gratuit este imposibil de gasit
ceva stabil.
Cu abonament, nu
este imposibil .
Laurentiu a zis
Nu este imposibil. Sunt streamuri stabile direct de la surse. Ex. Antena , pro tv , digi
Trebuie doar sa te descurci sa scoti streamurile. Am ales aceasta varianta free dupa ce am testat mai multi provideri ilegali (toti sunt de fapt reselleri ptr 2 mari provideri ilegali) de iptv cu „n” canale din toate tarile si toate se intrerupeau si incercau sa mi bage pe gat si abonament la vpn. Asa ca cel mai bine este free si stabil , fara intreruperi. Daca este cineva interesat il pot ajuta cu lista
Yamasha a zis
Păi de ce nu faci public pentru toată lumea?! 🙂
Laurentiu a zis
Daca fac lista publica dupaia o sa se schimbe criptarea, token la cateva minute etc. Ptr cei care folosesc app smart iptv pot uploada lista.
Roman Nelutu a zis
Buna, am nevoie si eu daca se poate de o lista de programe pentru iptv.Adresa de email este [email protected]. Va multumesc mult!
Adr a zis
Salutare Laurențiu, sunt interesat, te rog să-mi trimiți mai multe detalii pe email. Mulțumesc
Laurentiu a zis
Daca folosesti aplicatia smart iptv (http://siptv.app) lasa-mi mac-ul in comentariu si iti uploadez lista.
Lista nu contine toate programele romanesti dar ptr mine este ok
Mariana a zis
Buna Laurentiu eu am samsung si nu am putut descarca iptv asa ca am cumparat un aparat si platesc lunar 10 euro pentru programele romanesti …daca ma poti ajuta ….iti multumesc
Laurentiu a zis
Pe smarttv samsung exista aplicatia in app store, eu folosesc tot samsung.
Adrian a zis
Salut Laurențiu, ma poți ajuta cu lista? Te rog
Laurentiu a zis
Da daca folosesti app smart iptv lasa-mi mac-ul si uploadez lista
adi a zis
Salut!as doei si eu o lista cu IPTV Romania ce functioneaza fara intreuperi.
Lucian a zis
Salut… Imi poti da si mie lista pentru canale Romaneste? Daca poti te rog
Les George a zis
Buna Laurentiu. Am vazut anumeite detalii care le-ai dat sunt super. Eu personal am o intrebare, ma gandeam sa imi fac singur pt mine un IPTV am 5 tv, momentan imi mai descarc pt https://siptv.app/mylist/ de pe mai multe pagini dar nu merg toate si trebuie mereu schimbate. Ce posibilitate exista???
Ursanu Benoni a zis
7c:d5:66:33:31:4a
Laurentiu a zis
Am uploadat lista
costi a zis
6c:5c:3d:06:1c:cf
Marius a zis
Salut Laurentiu, imi poti face si mie aplicatia sa mearga? Imi da failed connection. Merci
Kiki a zis
Vreau si eu o lista pentru IPTV pe android Sony. Eu tot descarc dar merg o zi sau doua. Multumesc!
Marcel a zis
Salut laurentiu vreau si eu o lista
Dani a zis
As putea obtine si eu lista ?
Emil a zis
Sint interesar. Pt canada
Ionut a zis
Salut Laurențiu îmi poți da și mie lista cu canalele Românești
Iurie a zis
Laurentiu, salutare. Imi poti da si mie listacu canale IPTV
Andone iulian a zis
Salut ma poti ajuta cu lista ?
Claudiu a zis
Salut ma intereseaza o lista doar cu canale romanesti!?
Mădălin a zis
Îmi poți trimite și mie lista te rog?
Daniel a zis
Te salut cu drag, am si eu un un smart tv
Daca esti amabil sa ma ajuti si pe mine m as bucura mult
Adresa mac la aplicatie este
c8:02:10:85:d2:5a
Laurentiu a zis
Rezolvat
Daniel a zis
Multumesc pentru raspuns, nu stiu daca fac eu ceva gresit dar nu imi apare nici un playlist
Am aplicatia activata
Daca ai timp si mai poti incerca reuploadarea listei iti mai las odata macul aici
Mersi mult
c8:02:10:85:d2:5a
Cristi a zis
Salut Laur! Iti multumesc enorm daca ma poti ajuta cu lista.
10:4f:a8:c7:c2:d8
Laurentiu a zis
Am reuploadat lista. Folosesti app smart iptv?
St M a zis
Salut Laurentiu, am un smarttv cu android si vreau si eu lista aia. Cand am discutat cu cei care transmit asa zise oferte pretul incepea de la 20 eur pe luna, mult mai mult decat abonamentele de tv cablu.
Dragos Stan a zis
Salut as vrea si eu lista daca se poate
Rudy a zis
Salut. Îmi poți trimite și mie lista te rog?
Gandalff a zis
Am inteles. Totul e pe bani astazi din pacate.
Yamasha a zis
Dacă serverele ar fi gratis ar fi și totul gratis, dar nimic nu e gratis pe lumea asta. Nici măcar banii pe care îi vom primi de la stat pentru șomaj tehnic, tot noi îi plătim mai târziu 🙂
Ceva mai stabil cred că ar fi servicii de genul ăsta.
Laurentiu a zis
Severele in teorie nu sunt gratis dar exista metode de a extrage linkul.
Ex: ptr grupul antenelor
Folositi Firefox
Faceti cont pe antenaplay.ro si aveti 3 minute de vizualizare gratis. Deschideti canalul care vreti sa luati streamul (antena 1 , 3 , international , monden , play) si apasati CTRL+SHIFT+E se deschide tabul network si la filter m3u si o sa aveti linkul cu tot cu token. Mai departe cred ca va descurcati sa faceti o lista iptv cu linkurile extrase.
Linkurile extrase astfel de la antena tin cam 3-4 luni si dupaia trebuie reluat procesul ptr ca se schimba tokenul
Adrian a zis
hai sa nu-l las aici MAC-ul scrie-mi pe mail
[email protected]
și ți-l dau prin mail
Laurentiu a zis
Ok. Ti am trimis email
Gandalff a zis
Salut Laurentiu! Poti sa-mi trimiti si mie pe HomeIPTV? Este la fel de simplu ca pe Smart Iptv. Adresa de mail: [email protected]
Multumesc!
La multi ani fericiti!
Ovidiu a zis
Mă poți ajuta si pe mine să-mi pun iptv ? Am un sony. Mulțumesc frumos
olga a zis
buna,numai cu antenele merge asa?
Aurel a zis
Si eu vreau.
Younis Anebtawi a zis
Salut! Am nevoie și eu de listă (Blacklist :))
Mulțumesc!
Nicu a zis
Salut Laur, trimite-mi si mie te rog lista. Mersi
Helmut Eisenbeil a zis
Salut vreau Si EU lista ptr setiptv
Mirel a zis
Salut Laurențiu
Imi poti trimite si mie o lista pentru canalele ro. Anesti
Laurentiu a zis
Mac
Claudiu a zis
Salut Laurențiu!
te rog Să-mi uploadezi încă odată lista cu programe romanești.
Nu era activată aplicația și nu mi s-a încărcat!!!
Mac cc:d3:c1:9e:3b:fb
George a zis
Salut Laurentiu.am o aplicatie net pi tv !vreau și eu o lista te rog pentru un LG crezi ca ma poti ajuta ? Multumesc
BS:21:HX:OF:UI:17:37:36
ady a zis
Salut, are cineva si poate sa imi dea si mie o lista cu canale romanesti m3u8 pt. ss iptv?
Ursanu Benoni a zis
https://iptvcat.com/romania/4
Olga a zis
Bună, aici programele merg câteva secunde,stii de ce.multumesc
Silviu a zis
Salut Laurențiu mă poți ajuta și pe mine cu IPTV-ul…folosesc un LG și are IPTV instalat dar nu merg programele românești
Uite MAC-ul 20:3d:bd:33:b0:8e
Mulțumesc
Laurentiu a zis
Gata
Dragos Stan a zis
Salut ma poti ajuta si pe mine cu lista te rog si sa imi spui cum sa le fac pt 2 tv
Adresa mea de email [email protected]
Merci mult
Claudiu a zis
Salut Laurențiu,dacă vrei să-mi uploadezi și mie lista cu programe românești Mac cc:d3:c1:9e:3b:fb
Mulțumesc anticipat
Laurentiu a zis
Gata
Adrian a zis
Salut Laurențiu,dacă vrei să-mi uploadezi și mie lista cu programe românești Mac a4:08:01:a0:3e:f0 Multumesc
Andreea a zis
Ma poți ajuta ?
fc:03:9f:16:2d:a9
Misu a zis
Salutare. Nu am reusit sa citesc toate comentariile si nu am gasit ceea ce cautam. Am cump o Nvidia Shield TV (2017 Android9), momentat o folosesc ca intermediara intre PC si TV pt ca programelul pt posturi tv ruleaza doar in Windows fiind nevoit sa „transmit” imaginea monitorului catre cutie si ea mai departe la TV. Ce aplicatie pt IPTV sa folosesc pt cutie? Multam.
Marian Firan a zis
Salut Laurențiu, nu stiu cum functioneaza iptv dar dacă poți sa ma ajuți și pe mine te rog frumos.Mac-ul 44:5c:e9:44:cf:f8
Multumesc!
Liviu a zis
Salutare vreau su eu lista dacă se poate pe smart iptv Mac:1c:fe:2b:0c:17:4c Ms anticipat!
Laurentiu a zis
Gata
Cristi a zis
Salut Laurentiu!
Te rog sa ma ajuti si pe mine cu lista pentru smart iptv
Mac:10:4f:a8:c7:c2:d8
Multumesc anticipat
Cristi
Laurentiu a zis
Uploadata
Cristi a zis
Nu stiu daca la mine ai facut upload,ca nu apare nimic?
10:4f:a8:c7:c2:d8
Cristi
Cristi a zis
Functioneaza!!!
Iti multumesc din suflet!
Cristi
Cristi a zis
Mii de scuze! Nu am avut aplicatia activata(acum da) si nu mai am nici-o lista.Nu stiu daca asta este cauza!Sper sa ma intelegi si sa ma mai poti ajuta inca o data cu upload-ul!
10:4f:a8:c7:c2:d8
Multumesc!
Cristi
Iacob a zis
Salutare . Mă poți ajuta și pe mine te rog mult cu lista ? Mulțumesc frumos anticipat. 2d:36:87:9b:bd:75
olga a zis
buna, ma poti ajuta si pe mine cu lista
78:ab:bb:4b:71.81
robert a zis
Salut Laurentiu ma ajuti si pe mine cu lista? te rog frumos. 06:41:70:90:20:59
Cristian a zis
57:88:86:d5:cb:3c
Multumesc ?
Robert a zis
Salut Laurentiu.imi bagi si mie lista? Te rog mult de tot.MAC06:41:70:90:20:59
COSTI a zis
salut ajuta-ma cu o lista te rog;6c:5c:3d:06:1c:cf
Marian a zis
Salut Laurentiu.vreu și eu o lista. Te rog pentru un Samsung Mac 38:68:a4:88:c6:0f