Cei mai mulți dintre noi dorim să ne optimizăm costurile. Fie că vorbim de telefonia mobilă, fie că discutăm despre semnalul de la televizor. Eu unul m-am interesat, în principal, de o conexiune pentru momentele în care mă duc la țară.
Nu merg zi de zi, doar câteva zile pe an, așa că nu văd de ce aș da banii pe un abonament lunar. Între timp am aflat de Focus Sat. Asta pentru că nu aveam un televizor cu o conexiune stabilă la internet și nu mă puteam folosi de tehnologia IPTV.
Ce înseamnă IPTV?
Se traduce Internet Protocol television. Cu alte cuvinte, este vorba despre televiziunea prin internet.
De-a lungul timpului am observat că funcționează destul de bine, dar are și ceva limitări din cauza conexiunii de internet. Atât timp cât depinzi de un ISP sau de altul este posibil să fie pierderi pe rețea. Dacă este aglomerată rețeaua… sunt probleme.
Principial este ca stream-urile de pe calculator. Nu cred că nu ați văzut până acum un meci de fotbal, o transmisiune în direct de pe telefon sau calculator. S-a mai întrerupt, nu? Se vede mai prost, nu este așa? Mai ales când sunt mulți pe rețea.
Așa se întâmplă și cu IPTV. Ca totul să fie bine ar trebui ca imaginea să aibă un bitrate suficient de mare și o bandă de internet mare. Eu unul am efectuat transmisiuni audio video de 5-6 mpbs pentru rezoluție SD. Ca fapt divers, spre Telekom eu transmit un post SD cu 6 mpbs cu ajutorul IPTV și alte câteva convertoare. Suficient pentru o imagine clară. Cu cât crește calitatea imaginii, cu atât avem nevoie de o bandă de internet mai mare.
Televizoare cu android
Piața începe să se uniformizeze, deși mulți încă au sisteme de operare proprietare. Google ar dori o felie tot mai mare, din păcate s-au băgat mult prea târziu pe această zonă și, oricum, nu au cele mai bune rezultate.
Cei care au televizoare „deștepte” cu android ca acesta pot folosi această aplicație.
Altă aplicație pe care am văzut-o că funcționează, de la colegii din comentarii este TV România Pro.
Dacă nu aveți android și aveți alt sistem de operare trebuie să vă orientați spre aplicații proprietare.
Listă de programe ce pot fi recepționate cu tehnologia IPTV
Lista este în continuă dezvoltare, așa că este posibil ca unele programe să nu mai funcționeze. Mi-ar plăcea să avem o colecție de programe românești ce le putem viziona.
Este suficient să aveți IP-ul și portul fiecărui program transmis pe internet și se poate adăuga în listă.
Aveți și alte sugestii? Ce alte programe mai funcționează?
Florian a zis
Buna ziua,
La raspunsul dvs. din 04.05.2017, v-am trimis o ”replica” (pe 08.05), la care astept un nou sfat.
Va multumesc,
ion a zis
Domnilor stimati, am un ryceiveer de receptie satelit si terestru, care are in meniulsau si IPTV cu internet conectat. A incercat propunerile dumneavoastra dar nu functioneaza. alte obtiuni din meniul de net merge -vremea, cititor RSS, yutube dar IPTV nu vrea ce ma sfatuiti. Nu cred ca sunt singurul cu asemenea aparat (jucarie)
GOLDEN Media
VIZARD HD VOTE 2
Ana Maria a zis
Am si eu o intrebare…daca imi cumpar un televizor Philips cu Android pe el as putea sa.mi intalez Cool Tv? Astept cu nerabdare un raspuns…multumesc
Bibicul a zis
Poti sa-ti instalezi vadlive pentu 9$ sau DOR.TV pentru 10 euro.
Cauta apk-ul pe google.
Milan a zis
Sal, merge. Eu am pe sony android
Cioco a zis
In primul rand nu-ti cumpara philips android…vrei tv cu android ia-ti sony cu android…parerea mea…eu am avut philips si am fost tare dejamagit….iar de instalat cool tv nu merge …dar poti face altceva…iti instalezi ” sop to http” si apoi poti baga prog rom fara nici o problema prin sopcast….sau prin smart iptv cu lista de mai sus merge f bine doar cele cu ip scurt…
ionita cristian ionut a zis
sal.am incercat linkul si imi apar posturile in lista dar nu se conecteaza.aveti idee de ce?sau poate stie cineva un link mai bun.va rog.
Adrian a zis
Eu am cateva luni bune de cand ma chinui si nu reusesc. E complicat nu e asa simplu nu se incarca ca nu e buna lista
Andrei a zis
Cum Activez aplicatia ca nu reusesc nu stiu ce Sa scriu la card va multumesc
ionita cristian ionut a zis
poate cineva sa-mi instaleze iptv pe un samsung smart tv,posturi hd?ofer 10 euro pe luna abonament.
Daniel a zis
Salut,
Am un tv Samsung UE55KS9005T cu Tizen si am instalat atat Smart IPTV cat si OTT Player.
Ambele functioneaza OK , programele se incarca , insa dupa 15-20 secunde acestea se intrerup (mesul ‘ERROR’ pe OTT player si stop cadru pe Smart IPTV )
Am un abonament de internet care functioneaza constant la 35 mbps (testat pe speedtest.net)
Locuiesc in Danemarca.
Am incercat o gramada de liste m3u atat romanesti cat si straine si se intampla fix acelasi lucru.
Am incercat si modific si setari de buffering si de player la Tv insa nu s-a rezolvat.
Am incercat atat prin WIFI cat si prin cablu, avand acelasi rezultat.
Este putin frustrant ca nu am gasit inca o solutie si daca cineva a intampinat aceeasi situatie v-as fi recunoscator daca m-ati ajuta cu anumite sfaturi.
Adrian a zis
Eu nu reusesc sa fac rost nici macar de lista de programe si din ce deduc tu o deti, ajuta-ma si pe mine cu lista te rog
Sheila a zis
Buna .Cine ma poate ajuta cu listaactuala pt Germania sau Romania .Am achitat abonamentul la Smart IPTV dar mai mult de atit nu am reusit sa fac…..va rog mult .
O zi buna sa aveti.
Raul a zis
Sheila , lasa o adresa de email , sa vedem ce gasesc pe la mine prin calculator … si te rezolv eu .
Sheila a zis
[email protected]
Multumesc mult pt raspunus,
madashock a zis
sal Raul pentru net iptv ai vreo lista? eu am incercat sa bag programe separat si nu le deschide
Jimmy.Mauro a zis
Sheila , la aplicatia SMART IPTV , nu ai achitat abonament , ai cumparat aplicatia , este o plata , o singura data . Este o precizare importanta .
pablo a zis
drop1.ipfox.co/get.php?username=Safin_Rmrwwr&password=U3w9wDUv&type=m3u
Tester83 a zis
Pablo , am testat , playlistul pus de tine , din pacate
este pierdere de timp si multi nervi , nu merg canalele mai mult de 1 minut .
Pablo a zis
dai pe cele 3 liniute din stanga sus si alegi tara , apoi undeva în jos este de copiat lista m3u , site-ul este actualizat mereu , iei mereu prima listă din pagina
caius a zis
Salut eu am un amazon fire stick si nu stiu cum sa incarc lista de programe pt iptv :-/ some help please
leo a zis
Salutare , Caius , in legatura cu stick ul tau de la Amazon , descarca aplicatia SMART IPTV , este 7 zile gratuita dupa aceea trebuie sa o activezi / cumperi , dupa ce ai aplicatia pe STICK , poti ” urca ” playlsitul . Succes .
ciprian a zis
Lumea nu vrea sa inteleaga ca IPTV nu este un serviciu gratuit cum este sopcastul, cine se implica in a crea aceste liste iptv depune o munca, are cheltuieli cu aparatura si servere, echipa de colaboratori, deci nu pot fi gratuite. Tot ceea ce gasiti gratuit pe net, sunt liste puse de aceste persoane pentru teste si pentru a atrage clienti, evident ca in scurt timp nu vor mai functiona deoarece este copiata de prea multe persoane, de aceea va merge si rau. Deci ori urmariti netul si schimbati lista din cand in cand ori platiti cuiva pentru acest serviciu. Doar ca uneori poate chiar intr-un moment important cum ar fi un meci, sa se intrerupa si pana gasiti alta valabila pe net sa se termine partida ? . Sopcastul este gratuit dar nu se compara cu IPTV. Diferenta?? in primul rand grila de canale, la IPTV sunt mult mai multe, pe sopcast se incarca greu, pe iptv schimbarea canalului este instantanee (pt cine are un net bun), iar sopcastul nu este compatibil cu smart tv-urile.
O zi buna va doresc.
Nicu a zis
Completare : sau acele playlisturi .m3u sunt obtinute / cerute de test si in timpul testului sunt puse la dispozitia altor doritori , sunt postate pe internet ,, nestiind , cel care a cerut testul , ca , acele playlisturi sunt setate din serverul de IPTV sa fie folosite doar pe un singur device … lipsa de informatie tehnica foarte profunda …
Constantin a zis
Salut, daca stie cineva cum pot sa imi fac propiul server va rog sa ma jutati… sau daca stiti unde pot gasi liste cu canale romanesti care se platesc va rog sa imi dati un link.
Nicu a zis
Salut , Constantin . Din informatiile pe care le detin eu , costurile unui server de IPTV sunt de ordinul zecilor de mii de euro …costul este in functie si de ce se doreste …nr de canale … acoperire … etc . in legatura cu liste de canale RO , incearca si tu o cautare pe google , de exemplu ai incercat , ce este deja mentionat mai sus , sa faci o cautare pe ” iptvfullromania com ” …incearca … pentru cei care nu au timp sa inlocuiasca zi de zi sau ora de ora … listele expirate … exista si aceasta varianta …asa cum sunt persoane care isi pregatesc o cafea acasa si altele care prefera sa plateasca in oras pentru o cafea gata facuta . Noroc .
Constantin a zis
Salut Nicu, multumesc mult pentru infirmatii… O zi buna va doresc …
Yamasha a zis
Cred că nu s-a precizat nimic de legalitate. Dacă vrei să redistribui legal… trebuie și ceva licențe de difuzare și acorduri cu televiziunile, cu CNA.
E ceva de muncă. 🙂
leo a zis
Parerea mea …legat de acest aspect ..cu legalitatea … cred ca e imposibil , asa ceva … … sa obtii licente sa transmiti canale RO , in toata lumea … unde exista internet capabil sa suporte asa ceva … la fel cum si scoaterea echipamentelor DTH urilor RO , DIGI , FOCUSSAT , TELEKOM – DOLCE , ORANGE RO etc , nu este legal … cred ca la fel e si aici … nu este legal , cu streamurile la toate canalele TV din lume , transmise … in toate colturile lumii … parerea mea este ca singura solutie, din partea televiziunilor este sa isi intensifice eforturile pentru a compensa pierderile financiare …prin cresterea incasarilor din vinderea de publicitate prin televiziune … asa cum fac si cei care furnizeaza software gratis sau aproape gratis … vezi Skype ul , vezi gigantul Google unde esti asaltat de publicitate , de ferestre publicitare … nu stiu , nu cred ca este ” leac ” pentru stoparea acestui fenomen … doar … ” taierea conexiunii de internet ” … sau filtrarea la ” sange ” a IP urilor , asa cum fac providerii de internet din Emiratele Arabe Unite …
Yamasha a zis
Nu este deloc imposibil. Trebuie acorduri cu fiecare în parte. Mai ales, televiziunile mici chiar vor să fie retransmise.
Iar dacă nu ești legal… se poate ajunge chiar șî la închisoare. Bine, dacă cineva își va pune mintea cu așa ceva.
leo a zis
” Nu este deloc imposibil. Trebuie acorduri cu fiecare în parte. Mai ales, televiziunile mici chiar vor să fie retransmise.
Iar dacă nu ești legal… se poate ajunge chiar șî la închisoare. ”
🙂 poate pentru televiziuni regionale , este valabil
canalele cautate / vizionate / cerute … nu vor accepta asa ceva
Nicu a zis
Yamasha : ” Nu este deloc imposibil. Trebuie acorduri cu fiecare în parte. Mai ales, televiziunile mici chiar vor să fie retransmise.
Iar dacă nu ești legal… se poate ajunge chiar șî la închisoare. Bine, dacă cineva își va pune mintea cu așa ceva . ”
Cu servere localizate prin China , cum este cazul la fostul Spicetv , actualul Alltvplay …e cam ” dificil ” … cu legalitatea si cu inchisoarea … si cu siguranta cei care isi construiesc asa ceva , isi iau toate masurile … Nu sunt de acord cu asemenea activitati ilegale , eu doar semnalez o realitate .
Yamasha a zis
E adevărat piraterie a fost și va mai fi. Nu contest chestia asta de nicio culoare.
Dar servere în țări bananiere au fost și vor mai fi. Erau ceva țări mai ferite și prin Europa pentru piraterie. Între timp, s-au mai adaptat. Până și trackerele de filme au probleme. Tocmai de asta am precizat… dacă cineva își bate capul cu asta.
Mugu a zis
Buna ziua.
Box android k1 plus
Program utilizat smart IPTV
Am nevoie de o lista IPTV gratuita cu canale Romanesti
Multumesc anticipat
pablo a zis
https://play.google.com/store/apps/details?id=com.app.iptvropro
NICOLAGABRIEL a zis
https://www.dropbox.com/s/xyi2zzkhw7b4eby/SOPCAST%20PLUS.m3u?dl=0
trebuie sa instalati din google magazin pluginul sopcast.
http://xc.cobra-iptv.com:25461/get.php?username=romanian-v2&password=Z0JcQl2OGp&type=m3u NU ESTE PERMANENTA!!!
Marian N a zis
Salut. Cine ma poate ajuta cu o indrumare. PLATESC !!!!
Deci, eu vreau sa fac un player web nu Smart TV, NU VLC sau alt player pe PC…deci pentru website.
Am reusit sa fac player care-mi citeste cam toate formatele stream pt live…problma e ca ce gasesc online deja is expirate, si care merg nu au importanta.
Eu vreau niste canale sport, cele principale gen ESPN, FoX Sports, Eurosports, si inca cateva, care transmit evenimentele sportive principale.
Am scotocit pe internet, si am gasit servicii IPTV dar cer mac, deci is per device, nu cred ca as putea sa le fac sa ruleze pe web in player, sau poate gresesc.
Care se pricepe cu o indrumare setare etc. MS Anticipat.
Rares Stir a zis
Caut alternative cu abonament (nu gratuit) la vadlive app dar ma intereseaza sa suporte casting.
Rares
dragusel a zis
Am instalat platit app de la siptv si lista ro nu merge,imi da cannot connect
Lista de la ei de proba merge,posturi ru,dar ce am luat ro de la dailyiptvlist nu merge
Madalina a zis
Buna ziua. M-ar interesa sa instalez aplicatia IPTV pe un televizor Grundig Smart inter@ctive TV 4.0. Am incercat sa caut aplicatia in Store dar nu gaseste nimic. Se poate instala si cum anume? Sau este alta aplicatie pentru a urmarii programele romanesti? Momentan locuiesc in Germania, nu stiu daca e relevant. Multumesc frumos
leo a zis
Alexandru Demian , te rugam , nu mai pune pe aici , toate prostiile … – reclamă servicii televiziune IPTV – e un mare …. la accesare numai reclame la ” pokeronliene ” si alte asemenea redirectioanari , pastreaza ti , prostiile pentru tine … … multumim
Alexandru Demian a zis
O mare prostie é comentariu tău folosește Adblock plus și nu mai ai reclame în plus aplicația TV ANDROID IPTV da 10 – 0 la oricare aplicație vrei tu din. Hai pa și vizionare plăcută în continuare
dragusel a zis
Madalina,aceeasi situatie in Belgia,am rezolvat sa schimb tara sa pot instala aplicatia deci nu iti face probleme,insa problema e lipsa unei surse de a gasi o lista cu canale functionala;ma confrunt cu aceasta problema
Alexandru Demian a zis
Pentru Android aveți TV ANDROID IPTV
descarcati de aici https://tvandroid.org/bbc/app-release.apk
Simion a zis
Zilele trecute am incercat sa instalez aplicatia TV ANDROID IPTV , recomandata de Alexandru Demian , dar mi a blocat tableta . A trebuit sa duc tableta intr un service autorizat . Nu recomand aceasta aplicatie .
Alexandru Demian a zis
O arzi cu paru-n ochi aplicația merge perfect și nu are nici o problema, da cum și tu ești de la concurență o smotoceşti aiurea. Va omoară faptul ca oferim servicii iptv gratuit
Rares Stir a zis
Am testat applicatia TV ANDROID IPTV. Merge foarte bine, canalele se incarca instant. Pe cand un buton de cast ?
Nicu a zis
Un mare bulshit , – reclamă servicii televiziune IPTV – , nu recomand .
Alexandru Demian a zis
Concurenta te omoară
Noua aplicație TV ANDROID IPTV descarca acum de aici – reclamă servicii televiziune IPTV –
Cu încredere și…… gratuit
maxdj a zis
de acorc cu tine Nicu, e o mare tampenie aceasta aplicatie, am incercat sa vad un meci si e imposibil.
maxdj a zis
Dupa cum stiti VADLIVE nu mai functioneaza. Eu il foloseam inainte, mergea bine.
Am incercat mai multe liste iptv gratis de pe net dar se cam opresc sau multe canale cu timpul nu mai merg.
Acum am cumparat o lista IPTV ptr Smart TV. Lista o pot folosi si pe PC si pe telefon.
Nu se opreste!!! Precizez ca am net de 300MB. Am probat cam toate canale FULL HD 1080 si nu am avut probleme, se vad mult mai bine decat se vedea pe VADLIVE si sunt peste doua mii de canale din toata lumea plus filme VOD cu subtitrare actualizate la zi.
Aici aveti lista completa cu toate canalele si filme ptr IPTV
Costa 12.5€ pe luna. Puteti cere 24 de ore de proba sa vedeti cum merge.
Unde scrie HD e la o calitate 720
Iar la FULL HD e de 1080.
http://www.negoziditorino.it/public/solofast.txt
Alexandru Demian a zis
TV ANDROID IPTV descarca acum de aici https://tvandroid.org/bbc/app-release.apk
Cu încredere și…… gratuit
maxdj a zis
am probat si eu aplicatia asta, pe telefon merge cu toate ca apar reclame enervante, insa pe un tv box e imposibil sa vezi ceva, chiar nu am reusit sa pornesc vreun canal.
Alexandru Demian a zis
Folosesc aplicația cu brio pe un Nvidia Shield-TV
dinukro a zis
Salut maxdj, interesanta lista … te rog sa ne dai un contact poate suntem si noi intaresati sa o cumparam …
Raul a zis
Interesant … vedeti si aici , canale RO prin internet : – reclamă servicii televiziune IPTV –
Eddy a zis
Buna Maxdj cum se cheama serviciul ca nu ai precizat si eu am folisit vadlive un timp si caut alta solutie .
Simion a zis
Buna , Eddy , eu , am gasit un serviciu la siteul – reclamă servicii televiziune IPTV – . Super treaba . Multumesc celor care au facut aceasta recomandare . Foarte seriosi cei din echipa lor .
ion a zis
DOMNILOR am un ryceiver GOLDEN Media HD Vot 2 satelit si terestru care are in meniu si I IPTV bineinteles cu cblul de internet conecta. Apas pe IPTV si apare o fereastra in care ar trebui sa arate lista de canale. Mai jos in linie apar 3 butoane : verde – adauga canal, portocaliu – sterge canal, albastru editare canal. apas pe verde- adaugare canal si apare caseta de dialog- Adaugare – Manual – USB. Apas pe manual se deschide o alta fereastra cu 2 rindur. Pe primul rind nume canal si imi permite sa scriu ceva pe al doilea rind scrie URL canal si iarasi permite scriere . Spuneti -mi va rog frumos ce trebui sa scriu in dreptul fiecarui rind sa por receptiona un program liber IPTV. va comunic aspectul ca alt meniu de la internet functioneaza (cautare filme copii pe net Youtube
Multumesc!
Maxdj a zis
Cand iti cere url trebuie sa bagi adresa listei m3u
mirela a zis
alltvplay nu mai merge?.. incerc sa fac reset la password si tot eroare imi da